1 August – Prima zi de festival

1 August – Prima zi de festival

Și a început festivalul..

Energie, atmosferă de sărbătoare, bucate tradiționale și multă voie bună. Cam așa s-a desfășurat prima zi a Festivalului Strada Armenească.

În deschidere am avut parte de dansuri tradționale ale ansamblului Vartavar , muzica și dansuri grecești din partea Uniunii Elene și concertul Susannei Petrosyan, invitata noastră din Armenia.

Deși suntem la cea de-a doua ediție, mărturisim ca am simțit aceleași emoţii si o bucurie imensă să vedem numărul impresionant de oameni care au venit să ne fie alături și să ne ajute să dăm viață străzii Armenești, așa cum era ea odinioară.

A fost o zi grea din punct de vedere al organizării, dar totodata frumoasă pentru că am reușit să stârnim curiozitatea vizitatorilor și să le oferim o zi altfel. Prin intermediul acestui eveniment, ne propunem să transmitem mai departe cultura și tradițiile poporului armean într-un mod creativ și plăcut.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și vă așteptăm și în zilele ce urmează pentru a trăi alături de noi experiența celei de-a doua ediții a festivalului. În continuare  vă așteaptă nenumarate surprize, atât  la scena cât și pe strada.

10584098_10203774872164047_5329000099165530272_n 10505424_10203774874644109_29015820001357873_n

10377635_10203774868403953_7704429027558356748_n