Armenian Street Festival

Armenian Street Festival

Iată un generos  proiect. O bună inițiativă. Plecată din București, Romania,  din entuziasmul unor tineri – bănuiesc, nu avem dovezi – care, sperăm, va prinde. Adică cele trei zile de voie bună, prieteneală și comunicare inter și multiculturală, să se  extindă. Trei zile în care pe Strada Armenească s-a derulat un festival armenesc. Teoretic. Căci participarea unor grupuri artistice și contribuția membrilor din alte etnii a dat culoare și farmec, prin cîntece, dans și cuvinte meșteșugite ideii că orice am face suntem împreună. Un împreună care mai scîrțîie pe alocuri prin lume, un together, ensemble, zusahmen sau vmeste greu de asumat într-o realitate mult mai complexă. Și totuși. Și totuși a doua ediție a Festivalului Strada Armenească a fost un succes. Și totuși – fără totuși! – Festivalul Strada Armenească  a adunat în trei zile cîteva mii de oameni, nu doar armeni – de unde să strîngi atîția prin București? – ci mai ales români, curioși să vadă  pe viu ce e și cu armenii aștia. Sigur că toată lumea știe de Varujan Vosganian de ani în șir fiind o prezență activă și vorbăreț-zîmbăreață pe la televiziuni sau pe unde apucă. Sigur că toată lumea românească îl cunoaște pe Varujan Pambuccian ca lider al grupului minorităților – altele decît maghiarii – din Parlamentul României, care a asigurat, cu răbdare și mult calm, echilibrul politic românesc în momente de cumpănă. Dar puțină lume ( româneasco-nearmenească) știau de calitățile de entertainer ale celor doi oameni politici dedați la animarea unei serbări populare. Căci o mare serbare populară a fost – și sperăm că va mai fi – această Stradă Armenească. Nu facem un bilanț, artistic, financiar, culinar sau bahic, dar a ieșit bine. Toată a lumea s-a ales cu ceva. Că a cumpărat artizanat sau că a băut un suc sau o bere. Că a căscat gura la desenele lui Cik Damadian sau expoziția cu fotouri de prin Armenia, sau a făcut ochii mari la anunțurile bilingve, românești-armenești ( oare nu trebuia scris și pe ungurește, ca să nu existe probleme cu minoritatea maghiară? ) care anunțau kariciur ( bere). Programul a fost complex și bine asortat pentru dimensiunile actuale ale manifestării. Ideea de a internaționaliza Festivalul nu e rea. De a se creea în același timp cîte o stradă armenească prin mai multe colțuri ale lumii în același timp e generoasă. Poate aduna în jurul ei mulți oameni sub semnul prieteniei și bucuriei de a trăi. Pe același pământ. Faptul că există cîte o Strada Armenească prin diferite orașe ale României – și lume – ne spune ceva. Că mulți dintre armenii aceștei lumi NU trăiesc în țara lor. Care e țara lor? Regatul Armean nu mai există de multă vreme. Republica Armeană creată în 1918 s-a năruit în doar cîțiva ani după ce a fost împărțită între URSS și viitoarea Republică Turcia. Abia după explozia URSS-ului s-a născut o nouă Armenie. Pe resturile rămase RSS Armenia. Este asta Armenia? Nu spunem mai mult, este o realitate. Tocmai de aceea există cîte  o Stradă Armeneasă prin te miri ce oraș din lume, pentru că armenii sunt dincolo de țara lor și dincoace de trecutul lor. În Republica Armenia, la Erevan, nu există o stradă armenească. Pentru că ei, armenii din Armenia, sunt în țara lor. Strada Armenească e a armenilor care nu trăiesc în Armenia. Ei sunt cei care sunt armeni la Paris, New York , Beirut, Paris, Veneția, Buenos Aires sau Marsilia, în mod cert la Los Angeles sau Stuttgart, unde am și eu prieteni. Poate nu ar fi o idee rea ca la Erevan să existe, începînd cu 2015, o stradă Armenească. Care să adune toate străzile armenești din lume. Care să pună laolaltă, armeni și nearmeni de pretutindeni într-o generoasă înfrățire. Mai ales că în 2015 se va comemora 100 de ani de la ceea ce am tot numit DOSAR 1915. Strada Armenească ar putea fi un nou început pentru destinul – Khasmet!– întregii omeniri. Nu doar de Strada Armenească e nevoie. De pace și prietenie de care s-a ales praful în ultimul secol XX. Avem nevoie de multe străzi pentru a recreea țesătura vitală a viitoarei omeniri. Și de strada românească, turcească, evreiască – Ia, uite, ce face bedros, i-a pus pe turci înaintea evreilor, trebuie schimbat, nu putem lăsa așa ceva! – bulgărescă sau chinezească, tot așa pînă ce adunăm toată omenirea pe străzi pentru a ne bucura și nu a protesta. Oktoberfest este altceva decît Euromaidan-ul din Kiev care a generat morți și răniți. Strada, străzile, au devenit noua agoră a lumii moderne. Depinde ce facem cu ea, cu ele. Cu străzile. Este vorba de a forța imposibilul, rațiunea, logica și faptele concrete ale unei realități brutale care au făcut să fim unde suntem. Omenirea, la început de secol XXI este la marginea unei noi provocări. Ce se întîmplă acum în Ukraina, Fîșia Gaza sau poate exploda în Caucaz este o problemă a tuturor. Globalizarea ne-a adus pe o altă spirală a comunicării. Vrem, nu vrem, ne place sau nu. Suntem peste tot, suntem nicăieri. Strada Armenească ar putea arăta drumul către noi înșine. Că suntem armeni, evrei, greci, turci, azeri sau englezi. O Stradă Armenească la Londra, așa cum s-a promis, din discuțiile purtate chiar pe strada Armenească anul acesta ar fi o idee generoasă. Vom avea un duplex de străzi București, măcar cu Londra. Fie! Hm!

Să sperăm că entuziasmul tinerilor armeni bucureșteni – plecat pe romanahaiutiun-ul plin de bune intenții neduse la capăt, dar altfel asumate cu bucurie și veselie la o bere rece sau un șpriț ce fac viața frumoasă și cînd se alege praful să fie pus în practică. Prefer personajele entuziaste și păguboase ale lui William Saroyan decît acei winnners, meschini și hapsâni din romanele lui Balzac . Asa haie? ar putea întreba un armean din Londra vigilent și atent la acuratețea informațiilor din care a făcut bani în City și casă în West End. Garabet, do you know, Balzac is Armenian? I didn’t know till now!

Ca să nu lungim vorba – nu știu cum să traduc erganparak – mă bucurcă Festivalul Strada Armenească a fost un succes și un prilej de bucurie pentru toată lumea. Sper din toată inima ca acesta să devină o marcă înregistrată – Aman, of, ov bidi vaze tuhteră îne ? – cine o să alerge să facă hîrtiile!) a bucuriei de a trăi. Fie ca mesajul armenilor, un popor care a trecut prin multe, să fie bine înțeles și asumat de toată lumea. Cineva ar trebui să compună un Armenian Street Festival. Cine ar putea să-l convingă pe Paul McCartney? Ar fi ceva extraodinar. Eu, unul, m-aș bucure cel mai tare. Și nici nu aș cere bani la Uniunea Armenilor din România pentru idee.

 

Articol scris de: Bedros Horasagian