Expozitii

Expozitii

Expoziţii de fotografie.[hr gap=”2″]

În cadrul Festivalului, publicul va putea admira lucrările a doi fotografi recunoscuți la nivel internațional pentru profesionalismul lor, dar și pentru pasiunea pe care o au pentru fotografie și unicitate.

Hrair Hawk Khatcherian

Hrair Hawk Khatcherian s-a născut în Liban în 1961. S-a mutat în Canada în 1984. În 1988, participa activ la numeroase activități din Diaspora, centrate pe Mișcarea Artsakh (Nagorno Karabakh). La acel moment devine profund și irevocabil conștient de rădăcinile sale, de originile lui, de indentitatea sa armenească. Hrair trăiește numai pentru și datorită Armeniei, Artsakh și toate referințele fundamentale, valorile și trăsăturile fundamentale ale lumii armenești.

De mai bine de două decenii deja, Hawk prezintă expoziții, conferințe, lecturi fotografice în toată lumea, dezvoltând Artsakh, Armenia și Yergir – inima regiunilor istorice ale armenilor – într-o realitate accesibilă tuturor. Fotografiile sale au fost publicate în numeroase reviste, ziare, cărți și publicații. A ajuns în vârful muntelui biblic Ararat, simbolul sacru al Armeniei și în acel loc mitic și-a reînnoit solemn dedicarea și jurământul său, de a continua munca sa continuu.

În prezent, publicațiile exclusive ale lui Hawk cuprind: “Artsakh: A Photographic Journey”(1997), “Karabakh: 100 Pictures “ (2002), “Yergir”(2005), “Flying Hye” (2005) și “Armenian Ornamental Art” (2010; în colaborare cu Armen Kyurkchyan). Deasemenea și “Armenian Ornamental Script” (2012), și în 2011 cartea “YERGIR” a fost publicată, și în 2013 “One Church One Nation”. În 2015, cartea “100 (1915-2015) ”. În 2016, cărțile “Armenian Block Printed fabric” și “Khatchkar”.

Karapet Sahakyan

Karapet Sahakyan are peste 10 ani de experiență în fotografie. Actualmente este membru al PAN Photo Agency. Atuurile sale sunt fotografii ale peisajelor și axate pe călătorii. Karapet este membru al Armenian Mountaineering Federation. Face fotografii în locuri unde accesul este dificil, unde majoritatea nu au cum să ajungă sau nu îndrăznesc să încerce. Lucrările lui Karapet au fost publicate în BBC, The Wall Street Journal, Al Jazeera America, Libération, San Francisco Chronicle, Washington Post, The Guardian, Vogue, Esquire și alte publicații media internaționale. Karapet este autorul proiectului “Beyond Araxes: The Hidden World of Persian Armenia” unde bogata moștenire armenească și în special bisericile au fost descoperite de el în Iran. Pe timpul “Războiului de 4 zile” dintre Nagorno Karabakh și Azerbaijan în 2016 Karapet și colegii săi s-au dus în Nagorno Karabakh și au lucrat în așezările și unitățile militare, precum și în prima linie, printre obtuzele de artilerie grea, reușind totuși să surprindă și ce se întâmpla în spate. Acele fotografii au fost de asemenea publicate în multe surse media internaționale.

One thought on “Expozitii

Comments are closed.