ATELIER 7

Fashion show, woodblock printing, khachikhars & break-in! Activități în premieră pe Strada Armenească.

Festivalul Strada Armenească începe mâine și suntem cât se poate de entuziasmați. Sperăm că și voi împreună cu noi.

În caz că n-ai văzut programul complet, iată câteva din noutățile aduse la această ediție.

Workshop-uri la Festivalul Strada Armenească 2019

Invitat special la Festivalul Strada Armenească 2019, Centrul Cultural Teryan din Armenia aduce la București câteva dintre cele mai importante tradiții armenești și invită participanții să își pună la încercare  îndemânarea în cadrul a două workshopuri inedite.

Atelierul de broderie de mână I sâmbătă, 3 august

Broderia de mână ocupă un loc special în cultura armeană, iar una dintre preocupările principale ale Centrului Cultural Teryan este conservarea acestei tradiții deosebite. Alături de meșteșugari de-ai locului, specialiștii Teryan au readus la viață stiluri și tipuri de cusături armenești ce se aflau pe cale de dispariție și pe care le transmit acum generațiilor viitoare. În cadrul workshopului de la festival, participanții se vor familiariza cu diversele tipuri de broderii, vor descoperi istoria acestora și vor afla cum să deosebească o țesătură armenească autentică. Atelierul este recomandat atât adulților cât și copiilor și adolescenților. Un beneficiu? Ajută la antrenarea memoriei și la dezvoltarea imaginației și a creativității.

Atelierul de xilogravură pe textile I duminică, 4 august

Xilogravura este o tehnică de imprimare manuală pe suport textil, pentru care sunt folosite piese din lemn, acoperite cu gravuri. Astfel de „ștampile“, cunoscute în zilele noastre drept matrițe, au fost folosite dintotdeuna pentru a decora țesăturile, iar meșteșugarii armeni sunt recunoscuți peste hotare pentru perfecționarea acestei tradiții. La workshopul din cadrul Festivalului Strada Armenească, participanții vor descoperi arta armenească a xilogravurii pe material textil, învățând modalitățile de imprimare, culorile și amestecurile de culori folosite pentru anumite motiv decorative speciale, cât și tipurile de matrițe folosite tradițional în lucrul meșteșugarilor.

Fashion Show

Premieră la Festivalul Strada Armenească – ediția 6: două prezentări de modă speciale! Centrul Cultural Teryan (din Armenia) aduce la București o colecție incredibilă ce conține costume tradiționale din Armenia, veritabil reconstruite cu ajutorul unei echipe formate din etnografi, croitori și designeri.

Piesele, ce includ elemente, broderii și motive tradiționale armenești, vor putea fi admirate în prezentarea ce va avea loc vineri, pe 2 august, pe scena festivalului.

Sâmbăta, 3 august, publicul va putea admira o colecție deosebită de rochii si costume tradiționale reinterpretate, adaptate tendințelor moderne care pot face parte cu ușurinta atât din garderoba de zi a doamnelor cât și din cea dedicată evenimentelor speciale.

Tradiția Hacikarurilor la Festivalul Strada Armenească 2019

Armenia este singura țară unde se află mai mult de 50.000 de cruci unice sculptate manual în piatră. Explicația stă într-unul dintre cele mai vechi meșteșuguri armenești care datează încă din secolul al IX-lea, cel al Hacikarurilor — sculptura crucilor în piatră. Bogdan Hovhannisyan, sculptor profesionist originar din Vanadzor (Armenia), vine la Festivalul Strada Armenească — ediția 6 pentru o demonstrație de sculptură a unui astfel de monument. Povestitor cu har, Hovhannisyan va împărtăși curioșilor meșteșugul său deosebit.

Break-In

La Festivalul Strada Armenească ați descoperit la edițiile anterioare un “Escape Room: Școala Armeană” și un “Treasure Hunt pe Strada Armenească”. E timpul pentru o nouă provocare. Împreună cu prietenii de la Edutainment vă invităm la primul Break-In din România, disponibil în premieră la Festivalul Strada Armeneasă – ediția 6.

Ce este un Break-In? Cel mai simplu răspuns ar fi un Reverse Escape Room. Am inversat conceptul și în loc să evadeze, participanții vor încerca să deschidă cufărul. Nu va fi însă ușor.

Sunt 6 probe. Fiecare va testa alte abilități și fiecare va oferi atât indicii dar și mai multe întrebări. Abia după ce participanții vor trece cu succes prin toate vor reuși să strângă tot ce este necesar însă chiar și atunci va fi incert dacă vor reuși să descopere cifrul. Dacă acceptați provocarea, vă puteți înscrie chiar acum la singurul Break-In din România, disponibil în premieră la Festivalul Strada Armenească.

Vă așteptăm cu drag!

Comments are closed.