Strada si Mahalaua Armeneasca

Strada si Mahalaua Armeneasca

Autor: Bedros Horasangian

În Bucureștiul de odinioară – formulă vagă și inconsistentă, căci acest odinioară poate să difere de la oraș la oraș – exista Mahalaua Armenească. Cuvîntul Mahala, cuvînt de origine arabă, mahal’le-cartier, intrat prin intremediul limbii turce și în limba română a făcut carieră. Doar că, precum în bancurile cu Radio Erevan, și-a schimbat statutul. Dintr-un cuvînt nevinovat și fără încărcătură peiorativă, a devenit ceva urît. În secolul XIX, Bucureștii erau împărțiți în fel de fel de cartiere, mahalale, în funcție de Biserici, meserii sau etnii. Mahalaua Boteanu era cea din jurul bisericii cu același nume, mahalaua armenească la fel. Sau cum era împărțit administrativ orașul, pe culori. Povești frumoase cu orașul de odinioară se pot găsi în cărțile pline de savoare ale lui Ionescu-Gion, Papazoglu, Potra sau mai aproape de noi, ale prietenului nostru Andrei Pippidi. Asta era, astăzi mahalalele nu mai există. Printr-un Festival stradal, care va dura trei zile și va scoate lumea din case ca să mai uite de ce i se vîră în cap de către televiziune, armenii din fosta mahala armenească vor să reînvie un timp revolut și să-și afirme, într-o lume pe zi ce trece mai globalizată și multicultură de azi, identitatea. Fără bundițe și tricolor pus pe piept, fără alte sulemeneli retorice. Mahalaua de odinioară, care nu avea nimic urît și rău în ea, în general populată de oameni nevoiași sau puțin avuți, avea regulile ei. Se trăia la mahala, ca și în centru. Cu bune cu rele, cu bucurii și necazuri, cu violențe domestice sau stradale, cu vorbe piperate neoașe cum auzim și azi.

În fine, să nu lungim pelteaua amintirească. Mahalaua armenească este astăzi undeva în centrul Bucureștilor. Cine mai știe azi că acolo unde este primăria lui Nicolae Onțanu, sector 2, era bariera Tîrgului de Afară. Adică se termina Bucureștiul și începeau drumurile care duceau în toată Țara Românească, Moldova, Dobrogea, aiurea în lume. Calea Tîrgului de Afară, devenită calea Moșilor, am apucat-o și noi. Plină de prăvălii și magazine, de cîrciumioare și ateliere avea un anume parfum dispărut azi. Înghesuiala de la mall-uri și eficiența cumpărăturilor puse în coșul pe roți nu pot înlocui ceea ce se numea cîndva tocmeală. Cum să faci o cumpărătură fără să te tocmești? Asta era, dincolo de acea umanitate care popula strada, casele, mahalaua. Neam de neguțători și meseriași, armenii s-au așezat și ei pe unde au apucat. Și pe unde s-au așezat au clădit cîte o Biserică și cîte o școală. Chiar dacă ei au mai și pierit/murit, bisericile și școlile au rămas. Strada Armenească și stațiile RATB Biserica Armenească există. Și sunt realități palpabile.Pe acest fundal de trecut se așează inițiativa unor tineri ca să resuscite public existența unui grup etnic. Nu prea știu ce-o să fie, am înțeles că se face și o estradă unde se vor prezenta cîntece și dansuri, vor fi, cică puncte cu fel de fel de bunătăți de mîncare cu specific armenesc, și cică va fi veselie, dansuri și armonie. Pîna s-o înfuria, să zicem, vreun mahalagiu care să facă scandal că e prea multă gălăgie. Și să cheme pe cei de la agie- jandarmeria de astăzi ca să restituie liniște onor cetățeni. Dar și așa, putem profita de acest festival al Străzii Armenești pentru a face peripatetizări prin mahalaua unde au trăit alde Caragiale. tatăl și fiul, Alexandru Paleologu și, în copilărie și adolescență, Nicolae Steinhardt, frații Acaterian, alde Grigore Moisil și Abkar Baltazar, și atîția alții care azi locuiesc, la propriu și la figurat pe Strada Armenească. Pe străzile adiacente, că este vorba de Spătarului, Popa petre sau Luca Stroici, Făinari sau Cercului, mai există destule case care să resuscite povești minunate. Nu facem un pomelnic de nume sau întîmplări, invităm doar bucureștenii care nu au plecat la mare, la imunte sau prin te miri ce colțuri ale lumii, să vină pe strada Armenească, unde se varsă ea în Bulevardul Carol, lînga biserica cu același nume să se bucure fiecare dupa tic-tacul inimii lui. Mare chestie și cu bucuria asta de a trăi. Ce este bucuria, întreaba un ascultător la Radio Erevan. Noi credem că este dorința fiecăruia să doarmă bine, nu contează cu cine și unde, vine răspunsul sibilinic. Nu neapărat armenesc.