Festivalul Strada Armenească revine între 1 și 3 august 2025 în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București, cu o ediție care aduce laolaltă patrimoniul viu al diasporei și vocile contemporane ale comunității armene.
31 July 2025
5 Min
Și în acest an, festivalul își extinde aria de expresie dincolo de muzică și dans, propunând un program amplu de expoziții, ateliere participative și discuții. Aleile Grădinii devin loc de reflecție, de dialog și de creație – un spațiu unde trecutul este explorat, reinterpretat și transmis mai departe, cu grijă și imaginație. Festivalul debutează vineri, 1 august, la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică, activitățile încep de la ora 12:00.
Pe scena Festivalului Strada Armenească vor urca în acest an artiști care îmbină tradiția cu modernitatea, poezia cu ritmul și rădăcinile culturale cu expresia contemporană. Din Republica Moldova vin Zdob și Zdub, trupa-fenomen care a dus rockul basarabean pe marile scene ale lumii, Surorile Osoianu, recunoscute pentru păstrarea și rafinamentul interpretării cântecului tradițional moldovenesc și Frate Gheorghe & mica orchestră, ce aduc laolaltă influențe tradiționale, poezie și improvizație. România este reprezentată de Fanfare Ciocârlia, una dintre cele mai cunoscute fanfare din lume, de Robin and the Backstabbers, emblemă a scenei alternative locale, de Corina Sîrghi & Taraf, cu un repertoriu de romanțe și tangouri urbane. Din Armenia sosesc muzicienii de la Gata Band, cu jazz-ul lor etnic vioi și dansant, și legendara trupă The Bambir, activă de peste patru decenii, cu un sunet ce reunește rock progresiv, folclor și lirism balcanic. Atmosfera va fi completată de o serie de DJ sets și intervenții live susținute de Miko Baghdasarian ft. Skior și invitații lor speciali din Armenia și Ligia Keșișian ft. Lucas Molina.
Intrarea este liberă, iar accesul se realizează în limita capacității.
Teaser video ediția IX: https://youtu.be/2zV3ja9Z5JE?si=r2DMQH8vOq_gU5Y9
Sâmbătă, 2 august, de la ora 16:30, la Biblioteca Festivalului, deschidem o fereastră spre secolul XX printr-o conversație despre negustorii armeni din România – cei care, traversând exilul, au construit punți comerciale și afective între Anatolia și orașele românești. Discuția pornește de la volumul De la Kayseri la București. Cusut până la capăt, semnat de Andreea Barbu, și îi are ca invitați pe Monica Dudian, Maria Erzian și Paul Agopian, colecționar de povești armenești la negustorie.ro.
Duminică, 3 august, tot de la 16:30, vorbim despre prezent și viitor: „Roots Beyond Borders” este un talk despre ce înseamnă să fii tânăr și armean în diaspora. Invitații – Silva Sahakyan (Franța), Ruzanna Grigoryan (Letonia) și Manushak Danielyan (Germania) – fac parte din Diaspora Youth Ambassadors Program 2024–2025 și vorbesc despre identitate, conexiuni transnaționale și cum se păstrează viu un fir cultural într-o lume în continuă mișcare. Discuția este moderată de Hrant Jaghinyan, Diaspora Youth Ambassador din partea României.
Pe tot parcursul festivalului, vizitatorii vor putea explora o serie de expoziții care documentează, reinterpretează și celebrează cultura armeană.
„Armenii jazzului românesc” aduce în prim-plan o parte mai puțin cunoscută a contribuției artistice armenești în România: fotografii de Emilian Săvescu și imagini de arhivă surprind figuri precum Garbis și Capriel Dedeian, Harry Tavitian, dar și imagini cu Johnny Răducanu sau Corneliu Stroe – pionieri ai unei scene muzicale între tradiție și libertate.
„Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumea”, ilustrată de Maretta Aivazian, ne aduce povești despre curaj, viziune și schimbare ale unor femei din Armenia, diaspora și România.
„Centenarul ARARAT” este o incursiune în istoria presei armenești din România, o arhivă de memorie culturală marcată de figuri precum Vartan Mestugean și Arșag Bogdan Căuș, părinții spirituali ai publicației care a dat nume unei epoci editoriale.
Expoziția de colaje curatoriată de Bucharest Collage Collective aduce în grădină viziuni fragmentate și poetice semnate de Alexandra Grigore, Beatrice Arzoiu, Cristina Gârleșteanu, Oana Iordăchescu și alți artiști care explorează tensiunile dintre imagine, text și memorie.
Sâmbătă și duminică, între orele 12:00 și 16:00, cei mici se vor bucura de Basme armenești însuflețite de BCR – un spectacol-lectură cu păpuși inspirat din volumul Basme armenești de la Moș Suren, scris de Suren Muradyan și tradus în limba română de nepotul său, Arsen Arzumanyan. Spectacolul este susținut de trei tineri actori-păpușari – Radu Stăncescu, Florentina Bălan și Luca Horia Drăghici.
Sâmbătă și duminică 12:00–14:00 | Atelier de pictat rodii cu Doriana Habian
Participanții sunt invitați să picteze, pe carton pânzat, rodii în miniatură – simbol al abundenței, vieții și frumuseții ascunse în cultura armeană. Atelier potrivit pentru toate vârstele.
Sâmbătă și duminică 12:00–20:00 | Atelier Pressed Flowers
Compoziții florale presate pe hârtie, atelier potrivit pentru toate vârstele.
13:00–18:00 | Activități pentru copii
Desfășurate continuu, vineri între 17:00 și 20:00, sâmbătă și duminică 13:00–18:00:
Sâmbătă și duminică 14:00–16:00 | Ateliere Centrul Cultural Teryan – seria I
Sâmbătă și duminică 15:00–18:00 | Atelier de colaj – Bucharest Collage Collective
Atelier de colaj analog, deschis tuturor, condus de artiștii colectivului din București.
Sâmbătă și duminică 16:00–16:30 | Atelier de dansuri armenești
Workshop de dansuri tradiționale armenești, coordonat de ansamblul Vardavar.
Sâmbătă și duminică 16:00–18:00 | Ateliere Centrul Cultural Teryan – seria II
O nouă serie a atelierelor de decorat accesorii și pictat ceramică.
Strada Armenească e mai mult decât un festival. Este locul unde ne regăsim în sunet, în culoare, în gesturi simple care apropie oameni și culturi. Din 2013, accesul a fost mereu gratuit – pentru ca oricine să se poată bucura de muzică, meșteșug, povești și apartenență. Tot ce vezi aici se construiește cu grijă, cu respect față de artiști și colaboratori, dar și cu efort constant. Dacă Strada îți aduce bucurie, ajută-ne să o păstrăm vie. Donează atât cât poți, atât cât simți. Fiecare gest contează. https://www.stradaarmeneasca.ro/sustine
Festivalul Strada Armenească este organizat de către Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București. Parteneri: Ambasada Armeniei în România, The Fresh, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea din București. Sponsori: BCR, Pepsi, Ursus Cooler, Peroni, Aperol Spritz, Persil, TED’S Coffee. Parteneri de mobilitate: Blue, Autonom România. Parteneri media: Rock FM, Diaspora Youth Ambassador Program, AGERPRES, Revista BIZ, Cărturești, Observator Cultural, Haute Culture, Matca Literară, Happ.ro, Subversiv, Infomusic, Munteanu Recomandă, CVLTARTES, Bookhub, Trăiește Muzica, Agenția de carte, Utopia Balcanică, Ararat, Clivaj, Critic Eyez, Contacte Culturale.
*Intrarea este liberă, iar accesul se realizează în limita capacității.
Pentru accesul în spațiul Grădinii Botanice se achită un bilet de intrare, în valoare de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru pensionari, elevi și studenți. Taxa poate fi achitată în avans de aici: https://events.unibuc.ro/gradina-botanica/intrare-22/
Evenimentul Facebook: https://fb.me/e/35mhaN8fF
Site: www.stradaarmeneasca.ro
Instagram: www.instagram.com/stradaarmeneasca/
31 July 2025
5 MIN
Explorați blogul nostru pentru a descoperi cele mai interesante povești și noutăți despre Festivalul Strada Armenească!
Festivalul Strada Armenească este un eveniment cultural care celebrează tradițiile, muzica, dansul și mâncarea comunității armene din România. Este un prilej de a descoperi cultura și istoria armenilor prin diverse activități și spectacole.